Martin Luther

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia - d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nasterea Biserici Evanghelice-Luterane.
Reforma protestantă din Germania a fost începută de Martin Luther în 1517. El a încercat să reformeze Biserica Catolică intorcando la adevarata Evanghelie si la Scripturi.
La 31 octombrie 1517 (potrivit teologului și filosofului umanist Philipp Melanchthon), Luther a afișat pe ușa principală a bisericii din Wittenberg cele 95 de teze care invocau interdicția comerțului de indulgențe. Aceste teze au circulat repede prin Germania și au cauzat o mare controversă. Papa a ordonat ca Luther să apară la Augsburg, în fața cardinalului Thomas Cajetan. Cardinalul i-a cerut să-și retracteze cele 95 de teze. Luther a replicat că și le va retrage doar dacă i se va dovedi pe baza Bibliei că el este cel care greșește.
În 1521, prin bula de excomunicare emisă împotriva lui Luther, papa a cerut împăratului Carol al V-lea să dispună executarea lui Luther. Împăratul, în loc să dea curs cererii papei, a convocat o adunare pentru cercetarea lui Luther. Oficialitățile din dietă i-au cerut să-și retragă declarațiile. Luther a refuzat, iar membrii dietei l-au declarat indezirabil.
Luther reușit să scape de pedeapsă cu ajutorul prietenului său, guvernatorul Saxoniei, care l-a ascuns în castelul „Wartburg”, aproape de orașul Eisenach. Luther a primit pseudonimul „cavalerul George”. În timpul șederii în Wartburg Luther a început să traducă Noul Testament în limba germană.
Preocuparea principală a împăratului Carol era războiul cu Franța, astfel încât în cele din urmă Luther a putut reveni la catedra din Wittenberg. Încercările de reformare a bisericii locale nu au avut succes în Europa centrală în timpul vieții sale, dar au fost continuate de discipolii săi. În 1524 o parte din țărănimea din sudul Germaniei, Austria și Elveția s-a folosit de teoria lui Luther ca pretext pentru a declanșarea unei revolte supranumite „războiul țărănesc german” (Deutscher Bauernkrieg).^[1]
În 1525 Martin Luther s-a însurat cu fosta călugăriță Katharina von Bora, arătându-se astfel adversar al celibatului impus de catolicism preoțimii. Restul vieții și l-a petrecut scriind, ținând predici și organizând reforma bisericii în Saxonia. Luther a murit la 12 februarie 1546 în orașul său natal Eisleben.
Luther este cunoscut ca „părintele Reformei”. Intenția lui însă nu a fost crearea unei biserici noi, alternative, ci înnoirea Bisericii Universale.

Filip II

Filip al II-lea (spaniolă Felipe II de Habsburgo; portugheză Filipe I); (n. 21 mai 1527 – d. 13 septembrie 1598) a fost rege al Spaniei în perioada 1556 - 1598, rege al Neapolelui şi al Siciliei în perioada 1554 - 1598, rege al Angliei şi Irlandei (co-regent cu Maria I) în perioada 1554 - 1558, rege al Portugaliei şi al Algarvelor (ca Filip I) în perioada 1580 - 1598 şi rege al lui Chile în perioada 1554 - 1556.^[1][2] A fost lord a Celor Şaptesprezece Provincii din 1556 până în 1581 şi a deţinut numeroase titluri de duce şi conte pentru anumite teritorii particulare.

Cunoscut sub numele Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii, care deţinea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, între Spania şi Anglia situaţia politică devine tot mai încordată. Duşmănia dintre ele se datorează în mare parte inchiziţiei catolice spaniole. În anul 1559 se încheie pacea de la Cateau-Cambresis între Spania şi Franţa, după un război ce a durat 60 de ani. O condiţie a păcii încheiate a fost căsătoria lui Filip cu fiica regelui francez Henric II, Elisabeta de Valois, cu care va avea două fiice. El şi-a iubit soţia, după moartea căreia a căzut într-o stare de letargie.

Nepoata lui Filip, Ana de Austria, fiica impăratului Maximilian al II-lea, va fi soţia a patra a monarhului, cu care va avea trei fii, pe Ferdinand, Carlos şi Diego şi o fiică, pe Maria. În timpul domniei sale sunt cucerite Florida şi insulele Filipine, ce primesc numele regelui. În perioda regelui Filip situaţia financiară deficitară a statului este agravată de creşterea ameninţătoare a puterii otomane, la care se adaugă conflictul cu Anglia şi lupta pentru independenţă a „Ţărilor de Jos”, care alcătuiesc „Uniunea de la Utrecht” (1579), în 1581 declarându-se independente de Spania.

Filip reuşeşte să inlăture aceste conflicte numai parţial, prin îmbunătăţirea situaţiei financiare din veniturile aduse din coloniile americane, şi prin obţinerea prin căsătorie a coroanei portugheze.

Decapitarea reginei Scoţiei, Maria Stuart, a dat prilejul atacării Angliei de către Armada spaniolă, care insă va fi nimicită de flota engleză aflată sub conducerea lui Charles Howard şi Francis Drake (1558), fiind dotată cu o artilerie (tunuri) mai modernă si vase mai iuţi, adecvate unei luptei navale in Marea Nordului, înfrângerea suferită de spanioli fiind nu numai pierderea materialä (12.000 de spanioli în comparaţie cu cea engleză 6000-8000 de englezi căzuţi in luptă), dar şi pierderea renumelui de "invicibila Armadă" spaniolă. Această victorie engleză a fost începutul afirmării Angliei ca putere maritimă.

Intre anii 1590 şi 1598 Filip II a pornit războiul religios de partea papei şi ducelui de Guise împotriva regelui hughenot Henric IV al Franţei.