Când Republica Romană (509 î.Hr. - 31 î.Hr.) a ajuns la finalul său, Gaius Octavius, nepot al lui Iulius Caezar, şi-a consolidat poziţia prin înfrângerea rivalului său la putere, Marcus Antonius, în bătălia de la Actium din anul următor. Avea o muncă predefinită; anii de război civil au lăsat Roma într-un stat al anarhiei. Mai mult, Roma nu era pregătită să accepte controlul total al unui despot.
Octavius (sau Octavian) era inteligent. Mai întâi, a desfiinţat armatele sale şi a ţinut alegeri. Octavian a fost ales în funcţia puternică de Consul.
În 27 î.Hr., a returnat în mod oficial puterea Senatului Romei şi s-a oferit să renunţe la propria sa supremaţie militară peste Egipt. Nu numai că l-au refuzat, dar Senatul i-a dat control asupra Spaniei, Galiei şi Siriei. Puţin mai târziu, Senatul i-a dat titlul de Augustus (cel venerat).
Augustus ştia că puterea necesară dictaturii absolute nu putea deriva din funcţia de Consul. În 23 î.Hr., a renunţat la această funcţie, în favoarea altor două mai puternice. În primul rând, i-a fost garantată funcţia de tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voinţa sa şi să pună afacerile înaintea sa. De vreme ce funcţia de tribun era în mod tradiţional asociată cu plebeii, asta i-a consolidat poziţia pentru mai târziu. În al doilea rând, a primit o nouă competenţă sub forma unei puteri "imperiale", care îi conferea autoritate supremă în toate problemele legate de guvernarea teritorială. Se spune că în 23 î.Hr. Augustus şi-a asumat funcţia de Împărat al Romei. Totuşi, el folosea adesea un titlu civil, Princeps, sau "Primul Cetăţean."
Ca Împărat, Augustus a organizat problemele publice ale imperiului cu îndrăzneală; datorită geniului său, a durat Imperiul Roman cât a durat. El a stabilit sisteme de monetărie şi impozite standardizate; a creat o structură pentru serviciul militar civil ce consista din cavaleri şi oameni liberi (foşti sclavi). S-a îngrijit şi de beneficiile de pensionare pentru soldaţi.
Era un maestru al propagandei şi patronatul său asupra scriitorilor romani Horatius, Titus Livius şi (în special) Virgiliu i-a permis să-şi cimenteze poziţia prin intermediul poeziei şi a prozei. Folosirea jocurilor şi a ceremoniilor speciale, pentru a se celebra pe el însuşi şi pe familia sa, i-au sporit popularitatea.
Augustus a fondat de asemenea şi primul grup de pompieri din lume şi a creat o forţă de poliţie obişnuită pentru Roma.
De fapt, controlul puterii lui Augustus pe întreg Imperiul nu era discutabil, ceea ce i-a permis să-şi numească susccesorul, un obicei abandonat şi ridiculizat de la fondarea Republicii. La început, l-a indicat de Marcellus, nepotul său de soră, care era căsătorit cu fiica sa, Iulia. Între timp însă, acesta a murit din cauza otrăvirii mâncării (23 î.Hr.). Relatările istoricilor de mai târziu, ce spuneau că Marcellus ar fi fost otrăvit de soţia lui Augustus, Livia Drusilla, sunt neconcludente.
După moartea lui Marcellus, Augustus şi-a măritat fiica cu "mâna sa dreaptă", Marcus Agrippa. Din această căsătorie au rezultat trei copii, Gaius Caesar, Lucius Caesar şi Postumus Agrippa (numit în acest mod pentru că s-a născut după moartea lui Marcus Agrippa). Intenţiile lui Augustus de a-i face pe primii doi copii moştenitorii săi, au devenit aparente când acesta i-a adoptat ca proprii săi fii. Augustus a arătat afecţiune şi faţă de fii săi vitregi (copiii Liviei din prima căsătorie), Nero Claudius Drusus Germanicus şi Tiberius Claudius, după ce aceştia au cucerit o mare parte din Europa Centrală.
Agrippa a murit în 12 î.Hr., urmând ca fiul Liviei, Tiberius, să divorţeze şi să se căsătorească cu văduva lui Agrippa. Tiberius a lucrat ceva timp în puterile tribunice ale lui Augustus, dar la scurt timp după aceasta s-a pensionat. Totuşi, luând în considerare moartea prematură a ambilor fraţi vitregi ai săi, Gaius si Lucius, respectiv în 4 d.Hr. şi 2 d.Hr., şi a fratelui său Drusus (9 î.Hr.), Tiberius a fost rechemat la Roma, unde a fost adoptat de Augustus. Cea mai importantă înfrângere din timpul domniei sale a fost cea suferită în bătălia din Pădurea Teutoburgică.
Pe 19 august 14, a murit Augustus. Ceva mai târziu, senatul l-a votat în panteonul zeilor romani (sau l-a divinizat). Postumus Agrippa şi Tiberius au fost numiţi co-moştenitori. Pe de altă parte, Postumus a fost exilat şi menţionat ca mort în jurul aceleaşi date. Cine i-a ordonat moartea este necunoscut, dar drumul lui Tiberius era liber acum să-şi asume aceleaşi puteri ca şi tatăl său vitreg.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu