miercuri, 30 decembrie 2015

Richelieu

Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu, intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, (n. 9 septembrie 1585 în palatul Richelieu,  d. 4 decembrie 1642 în Paris) a fost un cleric, nobil şi om politic francez.
De asemenea numit "Eminenţa roşie", a fost cel mai apropiat consilier al lui Ludovic al XIII-lea, ţelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută şi slăbirea hegemoniei Habsburgice în Europa.

Politica cardinalului Richelieu a implicat două obiective principale: centralizarea puterii în Franţa şi opoziţia faţă de dinastia de Habsburg (care a domnit atât în Austria cât şi în Spania). La scurt timp după ce a devenit ministrul principal a lui Ludovic, el s-a confruntat cu o criză în Valtellina, în nordul Italiei. Richelieu i-a sprijinit pe protestanţi ai cantonului elveţian Grisons. Cardinalul a dislocat trupe în Valtellina, de unde au fost alungate garnizoanele Papei. Decizia lui Richelieu de a sprijini un canton protestant împotriva Papei a fost o previzualizare a politicii de putere pur diplomatice pe care el a adoptat-o în politica sa externă.

Hughenoţii (protestanţii), alcătuiau un "stat în stat" în timpul lui Ludovic al XIII-lea în Franţa. Prin Edictul din Nantes aveau asigurate oraşe cu o administraţie militară proprie şi erau sprijiniţi de englezi, care le erau aliaţi. După asasinarea lui Henric IV-lea, protectorul hughenoţilor, s-au iscat din nou conflicte militare între hughenoţi şi catolici. Pentru a realiza o monarhie absolută de durată în Franţa, Richelieu trebuia să nimicească potentialul militar hughenot. Principalul oraş hughenot, La Rochelle, cade după un asediu de un an, în 1628. Prin Edictul din Ales din 1629 hughenoţii păstrează libertatea cultului lor, însă pierd definitiv potenţialul militar.


Triplu portret al cardinalului de Richelieu, de Philippe de Champaigne (1637 sau 1642), National Gallery, Londra
Ca să sfârşească hegemonia Spaniei în Europa, Richelieu s-a folosit în mod iscusit de disensiunile religioase existente în mod latent în Europa, la escaladarea cărora a contribuit în mod substanţial. Pe când în politica internă Franţa lupta împotriva protestanţilor (hughenoţilor), în plan extern, în contextul pregătirii Războiului de treizeci de ani, a sprijinit principii protestanţi împotriva trupelor spaniole şi imperiale. Prin Pactul din Bärwalde din 1631, Richelieu îi asigură regelui Suediei Gustav II Adolf un sprijin financiar de un milion livre (pfunnd) pe an, pentru finanţarea războiului contra catolicilor, sprijin care l-a ajutat pe regele suedez să ajungă cu trupele sale până în sudul Germaniei actuale. În 1635 intră in acest război chiar Franţa (catolică) de partea protestantă împotriva papei, habsburgilor, Sfântului Imperiu Roman, trupele ei fiind conduse de un episcop catolic.