Carol cel Mare

Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne), (n. 742/748 - † 28 ianuarie 814, Aachen), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, şi fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia şi a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, într-o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Face parte din dinastia Carolingiană, şi este văzut uneori ca părintele fondator atât al Franţei cât şi al Germaniei, şi uneori ca părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de la prăbuşirea Imperiului Roman.
La moartea tatălui său Pepin cel Scurt în anul 768, Carol cel Mare împarte tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771. Carol va domni singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuţi la creştinism, nu pot renunţa la obiceiurile barbare neglijând religia şi cultivarea lor. În Sachsen, azi Germania de nord, saşii continuă să practice religia barbară, în sud longobarzii au conflicte cu biserica catolică, iar în Cordoba sarazinii (maurii) se extind spre nord, în est pericolul invaziei avare, toate acestea împreună ameninţau Imperiul Franc.

Războiul cu saxonii - 772

În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32 de ani. După aceste războaie Carol este denumit (Pater Europae). Scopul acestor războaie era convertirea la catolicism şi alipirea de Imperiul Franc a teritoriului saxonilor care trăiau între Marea Nordului şi Munţii Harz respectiv între Elba şi Rin.

Înfrângerea longobarzilor - 774
În martie 773 Carol cere ajutor legatul papal trimis la curtea sa, împotriva longobarzilor care trăiau în nordul Italiei de azi. Carol porneşte o expediţie militară din martie 773 până în vara anului 774, când reuşeşte să-l învingă pe Desiderius, regele longobarzilor.
Carloman, fratele mort şi fostul rival a lui Carol, se căsătorise cu fiica lui Desiderius, regele longobarzilor, cu toate că încheiase în prealabil cu Carol I un pact de alianţă.
Desiderius porneşte o incursiune militară contra papei Hadrian I ca acesta să sfinţească ca regi franci pe cei doi fii ai fratelui mort (Carloman), care au primit azil la curtea lui Desiderius.
Carol înfrânge oastea lui Desiderius, proclamându-se în Pavia ca rege al longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei iar teritoriul din jurul Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducerea papală (stato pontificio, stato de la Santa Chiesa).


Războaiele contra maurilor - 778

Moartea lui Roland, Pictură din secolul al XV-leaExpediţia contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman I din Cordoba (756 - 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai în parte sub controlul francilor, acest teritoriu întinzându-se până la oraşele Girona, Cerdagne, Urgell şi Barcelona. În anul 806, acest ţinut este numit "Marca spaniolă". Unul din rezultatele angajamentului militar al francilor în regiune este constituirea principatului Andorra. Pentru îmbunătăţirea relaţiilor politice dintre arabi şi franci, se spune că în anul 801 califul din Bagdad Harun al-Rashid i-ar fi dăruit lui Carol I, elefanţi, dintre care unul era alb.


Bavaria pierde independenţa - 788
În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparţinând imperiului franc, marcă situată în estul imperiului ulterior fiind denumită 856 Marchia Orientalis ca ţinut de graniţă şi apărare în faţa avarilor. Tasilo III prinţ de Bavaria a cărui viaţă a fost cruţată de Pepin cel Scurt căută, însă fără succes să păstreze independenţa Bavariei printr-o alianţă cu longobarzii care erau deja sub stăpânire francă şi cu ducele saxon Arichis II von Benevent care era interesat de asemenea la o rezistenţă împotriva dominaţiei france.
Această coaliţie a fost dezmembrată de franci prin asediul oraşelor Capua şi Salerno 786/787, iar regiunea din preajma Salzburgului din 798 este separată de Bavaria devenind provincie bisericească subordonată unui episcop catolic (asemenea provincii bisericeşti ca Bamberg, Berlin, Freiburg, Hamburg, Köln, München-Freising, Paderborn, Salzburg şi Viena au exitat mult timp în Germania şi Austria).
Integrarea Bavariei şi Saxoniei în imperiul franc au fost condiţii esenţiale pentru alcătuirea de mai târziu a Sfântului Imperiu Roman.


Ocrotitorul bisericii şi Romei

Statuie în muzeul de istorie din Frankurt pe MainÎn anul 795, va fi ales papă Leon al III-lea care se asigură de sprijinul lui Carol I trimiţându-i acestuia ca protector al bisericii (patricius romanorum) cheia de la mormântul Sfântului Petru şi stindarde din Roma.
Sistemul papal era fărămiţat în acel timp prin rezistenţa unor nobili, ajungându-se un conflict deschis în lupta pentru putere între aceste fracţiuni şi noul papă care duce la un atentat 799 contra papei, Leo III se refugiază sub protecţia lui Carol la Padeborn, aici probabil s-a încheiat înţelegerea cu papa pentru sfinţirea lui Carol ca împărat .
Unii istorici menţionează că probabil dacă ar fi bănuit Carol intenţiile papei n-ar fi acceptat sprijinirea bisericii.
In vara anului 800 Carol porneşte spre Roma, la 23 decembrie în faţa porţilor Romei trebuie să depună un jurământ de puritate sufletească, care urma să-l apere de învinuirile nobililor. In ziua de Crăciun anul 800 va fi încoronat de papă ca împărat al Sfâtului Imperiu Roman , primind titlul de Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex Francorum atque Langobardorum, ca patronus et advocatus al bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile Mormântului Sfânt ca simbol de ocrotitor al creştinilor, Carol a preluat definitiv şi funcţia împăratului bizantin, Basileios care pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.
Carol se considera Augustus Imperator Renovati Imperii Romani (Împăratul noului imperiu roman), el era legitimat de biserică prin denumirea de sanctus (sfânt) astfel unitatea dintre stat şi biserică era hotărâtă printr-o doctrină de stat.


Extinderea imperiului spre est - după 800

Călăreţi carolingieni (manuscris din secolul IX)Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien) prin deportarea saşilor, Carol I permite slavilor de pe Elba (Abotriţii sau Obotriţii) şi francilor să se aşeze aici.
Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii saşilor şi prigonirii slavilor, jefuirea ţinutului Friesland (810) de către regele danez Göttrik (Godfred), care după analele francilor şi-a pregătit o poziţie de apărare contra francilor (808) între râurile Teene şi Schlei, apărare care a fost consolidată (810) prin zidul de apărare al saşilor (Limes Saxoniae).
Relaţiile dintre slavi, saşi şi turingi au fost de asemenea încordate. In anul 789 francii pornesc o campanie militară contra wilţilor, iar după înfrângerea rezistenţei saşilor, în 806 contra sorbilor, ducele acestora Miliduoch fiind în prealabil omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805 -806) de către franci.
În anul 845 sunt în Regensburg botezaţi 14 duci din Boemia în timpul lui Ludovic Piosul nepotul lui Carol în timpul căruia imperiul s-a dezbinat prin Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia devenind mărul discordiei pentru francii din est, din anul 862 devine şi Ungaria nesigură.
Extinderea francilor spre est determină o influenţă politică şi culturală germană în Europa centrală.