Traian

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53 Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între (98 - 117) a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul ajunge la întinderea teritorială maximă.

Împăratul Traian

Traian a fost fiul lui M. Ulpius Traianus, un proeminent senator şi general dintr-o familie romană faimoasă. Familia s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania de azi, cândva spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din familia Ulpii, care a continuat şi după moartea sa.

S-a născut pe 18 septembrie, 53 în oraşul Italica. Tânăr fiind, a urcat în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la războaiele lui Domiţian împotriva germanilor şi era unul dintre cei mai mari comandanţi militari ai imperiului când Domiţian a fost ucis în 96.

Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domiţian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei şi avea nevoie de ceva ca să le obţină sprijinul. A obţinut asta prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său şi succesor în toamna lui 97 (27 octombrie). Viitor împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre adopţie, obţinând astfel bunăvoinţa lui Traian pentru restul vieţii sale. La moartea lui Nerva pe 27 ianuarie 98, Traian i-a succedat fără nici un incident, fiind respectat de supuşi. Astfel primul roman ne-italian devine împărat.

Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare entuziasm, pe care el l-a justificat prin guvernarea paşnică şi fără vărsare de sânge, spre deosebire de domnia lui Domiţian. A eliberat oamenii care au fost închişi pe nedrept de Domiţian şi a returnat proprietăţi confiscate. Istoricul Dio Cassius susţine că îi plăceau vinul şi băieţii, dar că pederastia lui nu a făcut rău nimănui. Popularitatea sa a ajuns la asemenea nivel încât Senatul Roman i-a dat lui Traian titlul de optimus, adică cel mai bun.

Dar Traian a fost cunoscut în istorie pentru luptele sale. În 101, a lansat o expediţie în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre şi l-a forţat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes şi a primit titlul de Dacicus Maximus.

Totuşi, la scurt timp, Decebal a adus iarăşi probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăşte să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, şi reuşesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmisegetusa fiind distrusă, Decebal se sinucide, iar în locul capitalei, Traian construieşte un oraş numit Ulpia Augusta Dacia Traiana Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani şi a anexat-o ca o provincie romană.

Cam în acelaşi timp, regele Nabateei a murit. El a lăsat moştenire regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era cucerită, iar imperiul a câştigat astfel ceea ce va deveni provincia Arabia Petrea (sudul Iordaniei de azi şi o mică parte din Arabia Saudită).

Pentru următorii şapte ani, Traian a domnit ca un împărat civil. În acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema creştinilor, spunându-i în principiu că îi va lăsa în pace atât timp cât nu-şi vor practica religia în public. A construit câteva noi clădiri, monumente şi drumuri în Italia şi Iberia natală. Magnificul forum, ce include şi Columna lui Traian, care au fost ridicate pentru a comemora victoriile din Dacia, se menţin încă în Roma, aşa cum se menţine şi arcul de triumf din Mérida.

Monedă romana de bronz (sesterţ) cu efigia lui Traian

În 113, s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat fiind de decizia Partei de a pune un rege pe tronul Armeniei, un regat asupra căruia cele două mari imperii au împărţit hegemonia încă de pe timpul lui Nero. Traian a ajuns primul în Armenia, l-a detronat pe regele existent şi a anexat regatul la Imperiul roman. Apoi şi îndreptat atenţia către sud, către Parthia, cucerind Babylonul, Seleucia şi în final Ctesiphon, capitala în 116. A continuat să meargă către sud, către Golful Persic, a declarat Mesopotamia ca o nouă provincie a imperiului şi s-a plâns că e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel Mare.

Imperiul Roman în timpul lui Traian

Şi totuşi nu s-a oprit aici. Mai târziu în 116, a trecut munţii Khuzestan în Persia şi a cucerit Susa, marele oraş. L-a detronat pe regele Partei Chrosoes şi şi-a urcat pe tron propria marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul roman nu va mai înainta niciodată atât de mult spre est.

La acest moment, sorţii războilui precum şi propria-i sănătate, l-au trădat. Oraşul-fortăreaţă Hatra, de pe Tigru, în spatele său, a continuat să reziste atacurilor romane. Evreii s-a răsculat, la fel şi populaţia Mesopotamiei. Traian a fost astfel forţat să-şi retragă armatele pentru a înnăbuşi revoltele. Traian vedea acest lucru ca pe un amănunt minor, dar nu a mai apucat să condcă o armată pe câmpul de bătălie.

Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Clicia şi plănuia încă un război împotriva Partei, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a înrăutăţit în primăvara şi vara lui 117, până când pe 9 august a murit. Pe patul de moarte, l-a numit ca succesor pe Hadrian. Acesta, devenind conducător, a returnat Mesopotamia Partei. Toate celelalte teritorii cucerite de Traian au fost păstrate.

Pentru următoarea perioadă, oricărui împărat nou, chiar şi a celui a Imperiului Bizantin, i se ura în Senat să fie felicitor Augusto, melior Traiano, adică "mai norocos ca Augustus şi mai bun ca Traian". Spre deosbire de alţi conducători ai istoriei, reputaţia lui Traian a rămas nepătată timp de mai mult de 1900 de ani.

Unii văd în Traian un exemplu a acceptării din partea Romei a idealurilor de pe cuprinsul imperiului, în timp ce alţii consideră ascensiunea unui spaniol la tronul Romei ca fiind începutul sfârşitului adevăratei societăţi romane de aptitudine în ceea ce priveşte desprinderea de la viaţa socială.