Ludovic al IX-lea al Franţei

Ludovic al IX-lea al Franţei (25 aprilie 1214 – 25 august 1270), cunoscut în general ca Sfântul Ludovic, a fost Rege al Franţei din 1226 până la moartea sa. A fost de asemenea Conte de Artois (ca Ludovic al II-lea) din 1226 până în 1237. Născut la Poissy, în apropiere de Paris, a fost membru al Casei de Capet, fiul regelui Ludovic al VIII-lea şi a Blancăi de Castilia. Este singurul rege al Franţei care a fost canonizat, şi prin urmare există mai multe localităţi numite în onoarea sa, printre care St. Louis, Missouri, în Statele Unite. A înfiinţat Parlamentul de la Paris. Nu se cunoaşte o dată exactă pentru începutul domniei personale a lui Ludovic. Contemporanii au considerat domnia sa o co-guvernare cu mama sa, deşi istoricii consideră în general 1234 ca anul în care Ludovic a început să domnească singur, mama sa servindu-i mai degrabă de consilier. A fost un consilier important pentru rege până la moartea sa în 1252.

Pe 27 mai 1234, Ludovic s-a căsătorit cu Margareta de Provenţa (1221- 21 decembrie 1295), a cărei soră Eleonora se căsătorise cu Henric al III-lea al Angliei.

La vârsta de 15 ani, Ludovic a pus capăt Cruciadei Albigensiene, în 1229, în urma semnării unui acord cu Contele Raymond al VII-lea de Toulouse, care îl elibera pe tatăl acestuia, Raymond al VI-lea, de suspiciunile de ucidere a unui predicator care avea misiunea de a îi converti pe catari.

Pietatea şi bunătatea aratătată de rege pentru săraci au fost îndelung apreciate. A mers de două ori în cruciadă, în 1248 (Cruciada a şaptea) şi în 1270 (Cruciada a opta). Ambele cruciade au fost dezastre totale; după un succes iniţial în prima încercare, armata de 15.000 de soldaţi a lui Ludovic s-a lovit de rezistenţa armatei şi poporului egiptean.

În 1252, Ludovic a încercat să încheie o alianţă cu egiptenii, pentru recuperarea Ierusalimului dacă francezii contribuiau la capturarea Damascului.

În 1253, Ludovic a încercat să găsească aliaţi printre asasinii ismailiţi şi printre mongoli. Ludovic fusese informat că liderul mongol al Hoardei de Aur, Sartaq, se convertise la creştinism, în timp ce în Cipru, Ludovic a văzut de asemenea o scrisoare de la Sempad, fratele conducătorului armean Hetum I, care, făcând parte dintr-o ambasadă la curtea mongolă de la Karakorum, a descris un ţinut centru asiatic ca o oază cu mulţi creştini, în general de rit nestorian.

Ludovic a trimis un nou sol la curtea mongolă, în persoana călugărului franciscan William de Rubruck, care l-a vizitat pe Marele Han Möngke în Mongolia. William a intrat într-o faimoasă competiţie la curtea mongolă, deoarece hanul a încurajat o dezbatere formală între creştini, budişti şi musulmani, pentru a determina care credinţă este cea adevărată, existând trei judecători, unul din fiecare religie. Dezbaterea a atras o mulţime impresionantă, şi, precum la majoritatea evenimentelor mongole, s-a consumat o cantitate uriaşă de alcool.

Patronajul artelor din timpul domniei lui Ludovic a adus multe inovaţii în arta şi arhitectura gotică, şi stilul de la curtea sa s-a iradiat de-a lungul Europei prin cumpărarea de obiecte artistice de la maeştri parizieni, precum şi prin mariajul fetelor şi rudelor de sex feminin ale regelui cu nobili din alte ţări, având drept rezultat introducerea în acele ţinuturi a modelului parizian. Capela personală a lui Ludovic, Sainte-Chapelle din Paris, a fost copiată de mai multe ori de urmaşii săi. Probabil Ludovic a ordonat producerea Bibliei Morgane, o capodoperă a picturii medievale.

Sfântul Ludovic a domnit în timpul unui „secol de aur”, în care regatul Franţei şi-a atins apogeul în Europa, atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Regele Franţei era considerat primus inter pares (primul între egali) printre regii şi conducătorii de pe continent. Comanda cea mai mare armată, şi guverna cel mai extins şi mai bogat regat din Europa, centrul artelor şi intelectualităţii europene (La Sorbonne) în acea perioadă. Prestigiul şi respectul de care se bucura în Europa Ludovic al IX-lea erau datorate mai degrabă personalităţii sale benevolente decât dominaţiei militare. Pentru contemporanii săi, era exemplul chintesenţial de prinţ creştin, întruchiparea creştinismului într-o singură persoană. Reputaţia de sfinţenie şi echitate era deja bine stabilită în timpul vieţii sale, şi în mai multe ocazii a fost ales ca arbitru pentru disputele diverşilor conducători din Europa.

Ludovic al IX-lea şi-a luat foarte în serios misiunea de „locotenent al lui Dumnezeu pe Pământ”, cu care fusese investit la încoronarea de la Reims. Astfel, pentru a îşi îndeplini misiunea, a condus două cruciade, care, cu toate că au fost lipsite de succes, au contribuit la prestigiul lui. Contemporanii săi nu ar fi înţeles situaţia dacă regele Franţei nu ar fi condus nicio cruciadă în Ţara Sfântă. Pentru a îşi finanţa prima cruciadă Ludovic a ordonat expulzarea tuturor evreilor implicaţi în camătă. Această acţiune îi permitea lui Ludovic să confişte proprietăţile evreilor expulzaţi, pe care le putea folosi în cruciada sa. Cu toate acestea, nu a eliminat datoriile creştinilor. A treia parte din datorie a fost scutită, dar restul de bani trebuiau trimişi la trezoreria regală. Ludovic a ordonat de asemenea, la cererea Papei Grigorie al IX-lea, arderea a 12.000 de copii ale Talmudului, în Paris, în 1243. O astfel de legislaţie împotriva Talmudului, nu ceva neobişnuit în istoria creştinismului, era datorată preocupărilor curţilor medievale că producerea şi circulaţia lor ar putea slăbi credinţa indivizilor creştini, şi ameninţa bazele creştine ale societăţii, protejarea lor fiind o datorie a tuturor monarhilor creştini.

Pe lângă legislaţia împotriva evreilor şi camătăi, Ludovic a extins atribuţiile Inchiziţiei în Franţa. Aria cea mai afectată de această expansiune a fost sudul Franţei, unde erezia catară fusese cea mai puternică. Ritmul acestor confiscări a atins cele mai ridicate nivele în anii de dinaintea primei lui cruciade, încetinindu-se în urma reîntoarcerii sale în 1254.