Richard I Inima de Leu

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut şi sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputaţiei sale de mare lider militar.

Richard a fost fratele mai mic al lui William, Contele de Poitiers, Henric cel Tânăr şi al Matildei a Angliei. Fiind cel de-al treilea fiu al regelui Henric al II-lea şi al Eleonorei de Aquitania nu era de aşteptat că se va urca pe tron. Era, de asemenea, fratele mai mare al lui Geoffrey al II-lea, Duce de Brittany, Leonora a Angliei, Ioan Plantagenet şi Ioan, Conte de Mortain, care i-a succedat ca rege. Richard era fratele vitreg al Mariei de Champagne şi al lui Alix a Franţei. Adesea era descris ca fiind preferatul mamei sale, Eleanor de Aquitaine.

Deşi născut la Palatul Beaumont, Oxford, Anglia, la fel ca şi ceilalţi Plantageneţi, Richard a fost în esenţă francez. Cînd părinţii lui s-au despărţit, el a rămas cu mama sa în Franţa. A moştenit ducatul Aquitaine în 1168 şi comitatul Poitiers în 1172. În 1170, fratele său mai mare Henric a fost încoronat rege al Angliei ca Henric al III-lea în timpul vieţii tatălui său. Istoricii l-au numit Henric cel Tânăr ca să nu fie confundat cu Henric al III-lea al Angliei, care a fost nepotul său.

Richard s-a concentrat asupra rezolvării problemelor legate de revoltele nobililor din Aquitaine, în special pe teritoriul Gascogne. Domnia sa din ce în ce mai crudă a condus la o mare revoltă în 1179. Sperând să-l detroneze pe Richard, rebelii au solicitat ajutor de la Henric şi Geoffrey. Punctul de cotitură a venit în primăvara anului 1179 la Valea Charente. Cetatea Taillebourg era bine apărată şi condiderată impenetrabilă. Castelul era înconjurat de o faleză pe trei laturi şi de un oraş pe cea de-a patra latură. Locuitorilor cetăţii le era atât de frică de Richard încât au renunţat la siguranţa castelului şi l-au atacat pe Richard. În două zile, Richard a reuşit să cucerească castelul şi a câştigat o reputaţie de comandant militar.

El a devenit un exemplu pentru toţi fiind primul care a devenit cruciat după anunţarea cuceririi Ierusalimului de către Saladin. Richard nu se simte deloc englez. El este, înainte de toate, un cavaler normand care ştie să mânuiască lancea pe câmpul de luptă. În realitate, el nu a petrecut în Anglia decât câteva luni, spre sfârşitul domniei sale. Pentru moment, datoria îl cheamă spre Ţara Sfântă. El îl convinge pe prietenul şi rivalul său Filip al II-lea, rege al Franţei, să pornească în cruciadă. Împăratul Germaniei, Frederic Barbarossa, nu poate să facă altceva mai bun decât să devină, la rândul lui, cruciat.

Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip Augustus nu are decât douăzeci şi trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard ahtiat după maşini de război şi expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucereşte într-o săptămână Saint-Jean-d'Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de şase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage şi se întoarce în ţara sa, pretextând că ar fi fost bolnav.

Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu şi Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulaţie pelerinilor în Oraşul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Ţară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Ţara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis şi "Robin al Codrilor"), Richard îşi reia tronul şi îl atacă imediat pe regele Franţei. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges.