Leonidas

Leonida (în greacă Λεωνίδας) a fost rege în Sparta între 489 (488) şi 480 î.Hr. Faima lui provine din bătălia de la Termopile (480 î.Hr.) în care a condus 300 de spartani şi 5000 de alţi greci într-una din cele mai memorabile rezistenţe din istoria antică împotriva unei armate persane de 180 000 de oameni ^[1] condusă de Xerxes I.

Pentru a evita orice situţie defavorabilă, s-a hotărât în final ca Tessalia să fie lăsată în afara liniilor de apărare greceşti şi să se organizeze rezistenţa în trecătoarea Thermopyles, poziţia cea mai favorabilă, singura de unde se putea controla pătrunderea din Thessalia spre Grecia centrală. Acolo muntele Eta cobora direct în mare, fiind separat de apele înspumate numai printr-o cale îngustă de zece metri, care numai pe alocuri se lărgea până la cinci zeci de metri. Defileul Thermopyles se afla mai la sud de trecătoarea Tempe, prima variantă propusăşi îşi datora numele unor izvoare termale aflate în apropiere. Nu mai exista o altă cale accesibilă pentru armata persană spre Atica, spre Pelopones, sau spre Sparta. De altfel, pe parcursul istoriei, trecătoarea Thermopiles a primt şi numele simbolic de cheia Greciei.

Regele Leonidas, căruia i se încredinţase comanda tuturor trupelor greceşti şi apărarea trecătorii, a preluat, în mod direct, comanda aforţelor de apărare a trecătorii la sfârşitul lunii iulie 480 e.A, cu foarte puţin înainte ca orizonturile de la nord să se întunece de puzderia armatei asiatice.

Nu putea fi mulţumit de forţele armate atribuite. Din armata de elită spartană nu primise decât 300 de Hopliţi (infanterie grea). Acestora li se adăugaseră detaşamente ale altor polisuri, care nu depăşeau 5000 de oameni. Erau trupe pestriţe, uşor înarmate, mai slab instruite, pe care se putea baza în mai mică măsură.

Revenind la firul răboiului cu perşii, trebuie spus că Xerxes I-ul adusese din străfundurile Asiei Mijlocii şi din ţările supuse, mai mult de 300.000 de luptători divers înarmaţi, divers pregătiţi, o mai mare sau mai mică motivare să lupte. Graţie contribuţiei forţate a oraşelor greceşti din Ionia (Asia Mică), regele persan adunase o flotă de circa 1200 de nave de luptă şi 3000 de transport. Trecând Helespontul în Europa, imensa masă umană a pătruns în Tracia de sud, în Macedonia şi Epir, scurgându-se spre Grecia centrală, spre Atica şi, mai departe, spre Pelopones.

Conform planurilor stabilite în consiliul ligii panelenice, cînd s-au apropiat trupele persane de Thermopyles, flota greacă a ieşit în larg, la cap Artemision, în apele insulei Eubeea, pentu a înfrunta flota inamică de invazie.

Pe uscat, inteligenta dispunere a forţelor greceşti şi coordonarea detaşamantelor ce angajau lupta, i-au dat posibilitatea lui Leonidas să respingă glorios atacurile puhoaielor duşmane. Din păcate, trădarea unui localnic grec le-a desoperit perşilor o potecă prin munţi, pe unde s-au infiltrat pentru a ataca prin spate pe apărătorii greci. Inţelegînd că rezistenţa va avea un sfârşit tragic, Leonida a trimis înapoi cea mai mare parte a trupelor, păstrând alături de sine pe cei 300 de hopliţi spartani , pe războinicii din orăşelul Thespia şi o parte din thebanii voluntari, hotărâţi să moară în luptă. In virtutea severelor legi lacedemoniene, războinicii spartani n-aveau dreptul să se retragă din luptă.

Cu elan eroic temerar şi o dăruire supremă, Leonidas a condus mica lui trupă la un atac disperat, pătrunzând vijelios în tabăra persană şi devastând. Lupta, de o intensitate şi dezlănţuire rar întâlnită, a provocat asiaticilor pierderi imense, atât în rândul ostaşilor cât şi al comandanţilor. Chiar doi fraţi ai lui Xerxes au căzut în luptă.

Inconjuraţi de movilele trupurilor inamice, împreună cu eroicul lor rege şi comandant, şi-au dat viaţa toţi luptătorii greci.

Fapta lui Leonidas şi a ostaşilor săi a impresionat întreaga lume antică, precum şi posteritatea, astfel că atunci când se aminteşte de Thermopyles, sau de un război al grecilor oricine fuge cu gândul la acei eroi legendari. Sparta însăşi, care prin lege trebuia să reprime orice sentimente de glorificare individuală, i-a ridicat lui Leonidas, pe locul luptei, un mormânt de piatră reprezentând un leu. Versurile lui Simonides, săpate în piatră, par a fi un ultim mesaj din partea neasemuitului Leonidas şi al ostaşilor săi : “ Spune-i, drumeţule, Spartei, că noi ce aici căzut-am, ne-am jertfit împlinind sfintele legi ale patriei”.

Daca este sa ne luam după istoricii greci, acesti spartani ar fi respins ei singuri armata persilor care insuma cca. doua milioane si jumatate, daca nu s-a fi gasit niste tradatori care sa-l conduca pe inamic pe un drum in spatele lui leonida. Acesta a cazut impreuna cu doua sute nouazeci si opt dintre ai sai, dupa ce ii provocase adversarului o pierdere de douazeci de mii de oameni. Din cei doi care scapasera, unul s-a sinucis de rusine, iar celalalt a platit, cazand la Platea.

Un monument a fost ridicat în amintirea evenimentului. Pe el stă scris: "Dă fuga, străine, şi spune Spartei că noi am cazut aici, supunându-ne legilor sale ."

Numele sǎu a inspirat şi numele personajului principal din farsa lui Ion Luca Caragiale intitulată Conu Leonida faţă cu reacţiunea, acest nume fiind ales pentru a ironiza lipsa de curaj, de prezenţă de spirit a acestuia (în faţa unei „reacţiuni” care s-a dovedit a fi o simplă petrecere), în contrast cu vitejia legendară a personajului istoric.

Deasemenea din numele regelui Leonida a fost inspirat celebrul film "300" în care regizorul a încercat să modeleze filmul dupa istorie ceea ce i-a şi reuşit reamintind în film despre curajul neîntalnit al spartanilor.