Romulus

Romulus şi Remus (771 î.Hr.¹- 5 iulie 717 î.Hr. Romulus) (771 î.Hr.- 21 aprilie 753 î.Hr. Remus), fondatorii tradiţionali ai Romei, au apărut în mitologia romană drept cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Conform legendei înregistrate de către Plutarh şi Livius, Romulus a servit ca primul Rege al Romei.

Romulus l-ar fi ucis pe Remus într-o dispută asupra locaţiei viitorului lor oraş, pe care Romulus avea să-l numească după numele său, Roma. După fondarea oraşului, Romulus nu doar că a creat Legiuni romane şi Senatul roman, dar a şi adus cetăţeni în noul său oraş prin răpirea femeilor triburilor Sabine vecine, acţiune din care a rezultat mixtura sabinelor şi romanilor într-un singur popor. Romulus avea să devină cel mai mare cuceritor al Romei antice, adăugând mari teritorii şi popoare sub dominaţia Romei. După moartea sa, a fost deificat ca zeul Quirinus, persoana divină al poporului roman. În zilele noastre, referirile asupra sa îl reprezintă ca fiind o figură legendară.

Înainte de naşterea lor, bunicul lui Romulus şi Remus, Numitor şi fratele său Amulius au primit tronul lui Alba Longa la moartea tatălui lor. Numitor a primit puterile suverane ca drept al naşterii sale, în timp ce Amulius a primit trezoreria roială, inclusiv aurul adus de Eneas din Troia. Însă din pricina faptului că Amulius deţinea averea, având astfel mai multă putere decât fratele său, îl detronează pe Numitor. Speriat că fiica lui Numitor, Rhea Silvia, ar naşte copii care într-o zi l-ar putea detrona ca rege, o forţează pe Rhea sa devina o virgină a lui Vesta, preoteasă jurată la celibat.

Însă, într-o seară Marte, zeul războiului, vine la Rhea în templul lui Vesta şi aceasta îi naşte doi băieţi gemeni de mărime şi frumuseţe remarcabile, numiţi mai apoi Romulus şi Remus. Amulius devine furios şi o întemniţează pe Rhea, ordonând şi moartea gemenilor prin inecare. Însă servitorul căruia i-a fost încredinţat ordinul de a ucide gemenii nu a putut face asta. I-a plasat pe cei doi într-un leagăn şi l-a eliberat pe malurile fluviului Tibru. Râul, care era în inundaţie, s-a ridicat şi a purtat uşor leagănul în care erau gemenii în aval.

Romulus şi Remus sunt salvaţi de către zeul râurilor Tiberinus, care îi plasează pe Dealul Palatin. Acolo, sunt îngrijiţi de către o lupoaică şi hrăniţi de o ciocănitoare sub un smochin, două animale sacre pentru Marte. Romulus şi Remus sunt apoi descoperiţi de către Faustulus, un păstor al lui Amulius, care duce copiii la casa sa. Faustulus şi soţia sa, Acca Larentia, cresc băieţii ca şi cum ar fi ai lor.

Pe măsură ce creşteau, naşterea nobilă se arăta în mărimea şi frumuseţea lor încă de copiii. Când au crescut erau bărbăteşti, de un curaj şi o îndrăzneală invincibile. Romulus, însă, era considerat mai înţelept şi mai abil în politică dintre cei doi, iar discuţiile sale cu vecinii despre păscut şi vânătoare le-a oferit oportunităţi de-a remarca dispoziţia sa pentru comandare, şi nu pentru supunere. În măsura acestor calităţi, erau iubiţi de confraţii lor şi de săraci, însă ei îi urau pe ofiţerii şi aprozii regelui. Şi-au trăit vieţile şi au urmat scopurile oamenilor născuţi nobili, fără a pune valoare pe lene şi trândăvie, dar exersând şi vânând, apărând pământul împotriva tâlharilor şi răzbunându-i pe cei care suferiseră fără să greşească. Şi astfel au devenit cunoscuţi în întregul Latium.

Într-o zi, pe când gemenii aveau optsprezece ani, o ceartă a izbucnit între păstorii lui Numitor şi cei ai lui Amulius. Unii dintre cei ai primului au speriat multe dintre vitele lui Amulius, cauzând enervarea păstorilor acestora. Romulus şi Remus au adunat păstorii la un loc, i-au găsit şi ucis pe cei ai lui Numitor şi au recuperat vitele rătăcite. Spre nemulţumirea lui Numitor, Romulus şi Remus au adunat mulţi oameni nevoiaşi şi sclavi ai lui Numitor, etalându-şi cutezanţa şi temperamentul.

În timp ce Romulus era angrenat în unele sacrificii, pentru că era iubitor faţă de sacrificii şi zei, unii dintre păstorii lui Numitor îl atacă pe Remus şi alţi prieteni ai acestuia. Astfel izbucneşte o luptă. După ce ambele părţi au înregistrat răni grave, păstorii lui Numitor triumfă şi îl iau pe Remus ca prizonier, ducându-l pa Numitor pentru pedepsire. Numitor nu îl pedepseşte pe Remus, pentru că se temea de Amulius, însă a mers la acesta şi a cerut dreptate, din moment ce era fratele său şi fusese insultat de către servitorii regali. Şi oamenii din Alba Longa înţelegeau motivele lui Numitor şi considerau că a fost victima unui jaf nemeritat. Astfel, Amulius a decis să-l lase pe Remus pe mâna lui Numitor, iar acesta să-l pedepsească cum doreşte.

Când Numitor îl duce pe Remus acasă la el pentru pedeapsă, este surprins de completa superioritate a tânărului în statura şi puterea corpului său. După ce a auzit despre faptele şi virtuţile sale nobile, Numitor îl întreabă pe Remus despre naşterea şi identitatea sa. Când Remus i-a spus că a fost găsit şi îngrijit de către o lupoaică pe malurile râului Tibru şi intuindu-i vârsta după înfăţişarea sa, Numitor pleacă să discute cu fiica sa, Rhea, în această privinţă.

La întoarcerea de la sacrificii, Faustulus îi spune lui Romulus că fratele său fusese capturat şi-l trimite în ajutorul acestuia. Romulus pleacă pentru a găsi armată pentru a lupta împotriva Alba Longăi. Faustulus aleargă repede spre Alba Longa, însă este oprit la porţile oraşului de către paznici. Cu şansă, unul dintre aceştia era servitorul care dusese copiii la râu. Recunoscând turma şi chipul lui Faustulus, îl duce în grabă către Amulius. Păstorul recunoaşte că băieţii sunt în viaţă, însă spune că ei trăiesc departe de Alba Longa ca ciobani.

Din frică şi furie, Amulius trimite de îndată un prieten al lui Numitor să vadă dacă există vreo atestare în privinţa vieţii gemenilor. În momentul în care omul intră în casa lui Numitor, îi găseste pe cei doi, Numitor şi Remus îmbrăţişându-se, confirmându-i astfel că Remus era nepotul lui Numitor. Omul îi sfătuieşte apoi să se grăbească, pentru că Romulus mărşăluieşte către oraş cu o armată formată din cei care îl urau şi se temeau de Amulius. Armata lui Romulus era formată din 200 de bărbaţi maniples. Remus incită cetăţenii din interiorul oraşului să se revolte şi în acelaşi timp Romulus atacă din afară. Amulius, fără a face vreun demers pentru siguranţa sa, din confuzie totală, este capturat şi ucis.

Odată cu moartea lui Amulius, oraşul se linisteşte şi oferă coroana lui Romulus şi lui Remus. Gemenii refuză, însă, tronul atâta vreme cât bunicul lor se afla încă în viaţă şi refuză şi traiul în oraş ca supuşi. Astfel, dupa restaurarea domniei lui Numitor şi onorarea cuvenită a mamei lor Rhea Sylvia, cei doi părăsesc Alba Longa pentru a fonda propriul oraş la pantele Colinei Palatine. Înainte de a părăsi Alba Longa, însă, îau alături de ei fugitivi, sclavi fugari şi toate celelalte persoane care doreau o a doua şansă de a trăi.

Însă odată cu sosirea celor doi la Colina Palatină, ei se ceartă asupra poziţiei exacte a viitorului oraş. Romulus dorea construirea oraşului pe Colină, dar Remus era în favoarea construirii sale pe Colina Aventină, mai uşoară de fortificat. Cei doi cad de acord să cadă de acord prin testarea abilităţilor fiecăruia drept auguri şi prin voia zeilor. Fiecare dintre ei se aşează pe pământ, departe unul de celalalt şi, privind spre cer, Remus vede şase vulturi, în timp ce Romulus doisprezece. De atunci, romanii consideră vulturii drept fruntaşii măsurătorilor de auguri în zborul păsărilor.

Remus se înfurie de victoria lui Romulus, iar atunci când ultimul dintre ei începe săparea tranşeei unde avea să treacă pereţii oraşului său (21 aprilie 753 î.Hr.) Remus ridicularizează unele părţi din munca sa şi obstrucţionează dezvoltarea. La final, Remus sare peste tranşee, un semn rău, din moment ce aceasta implica faptul că oraşul era uşor de pătruns. În acel moment, Romulus îl ucide pe fratele său. Şi Faustulus este ucis în bătălia ce a urmat la scurt timp. Odată cu încetarea acesteia, Romulus îl îngroapă atât pe Remus, cât şi pe Faustulus; apoi continuă să constriască oraşul. Îl numeşte Roma,după numele său şi serveşte drept primul rege.

După completarea construirii oraşului, Romulus divide oamenii Romei care erau capabili de luptă în regimente a câte 3000 infanterie şi 300 cavalerie. El numeşte aceste regimente legiuni. Restul oamenilor devin populus ai Romei şi din rândurile acestora Romulus alege personal 100 dintre cei mai nobili oameni pentru a servi într-un consiliu al oraşului. Pe aceştia îi numeşte patricieni, iar consiliul devine Senat roman. Numirea patricienilor nu era doar din prisma faptului că erau părinţii fiilor legitimi, dar şi pentru că intenţiona ca marii şi bogaţii să-i îngrijească pe cei slabi şi săraci precum taţii îşi îngrijesc fiii.

Romulus creează reputaţia Romei drept un azil pentru toţi cei care doreau o viaţă nouă. Din această cauza, Roma atrage o populaţie de exilaţi, refugiaţi, criminali, ucigaşi şi sclavi fugari. Populaţia Romei creşte atât de tare încât oraşul ocupa cinci dintre cele şapte coline ale Romei: Colina Capitoliului, Colina Aventină, Colina Celiană, Colina Quirinală şi Colina Palatină. Romulus însă, vedea o problemă formându-se. Vâzând oraşul său umplându-se cu străini, puţini dintre care aveau neveste, Romulus a decis că era nevoie să umple oraşul său şi cu femei.

Pentru a rezolva problemele sale, Romulus ţine un festival, Consualia, invitând tribul vecinilor sabini pentru a asista la eveniment. Sabinii au venit în mase, aducându-şi şi fiicele la festival. Romulus îşi planificase să răpească femeile sabine şi să le ducă la Roma pentru cetăţenii săi. Când Sabinii au ajuns, Romulus s-a aşezat în rândurile senatorilor săi, îmbrăcat în veşminte de culoare roşu închis. Semnalul că acum era momentul de a acţiona era ridicarea şi îndoirea mantiei, iar apoi aruncarea acesteia în jurul său. Armaţi cu săbii, mulţi dintre adepţii săi stăteau aţintiţi către Romulus, iar când acesta a dat semnalul, nobilii au scos săbiile din teacă şi au început să zbiere, capturând fiicele sabinilor, dar permiţind şi încurajând bărbaţii să scape nevătămaţi. În total, undeva la 700 femei sabine au fost capturate şi duse la Roma. Acest eveniment este amintit în variate opere de arte intitulate "Răpirea femeilor sabine."